Dumnezeu ascultă, Dumnezeu răspunde

Sursă imagine: despresufletulmeu.wordpress.com

Cred că fiecare om care l-a căutat pe Dumnezeu a avut momente de îndoială în privința Lui. Nu zic că ar fi fost momente de incertitudine legate de existența Lui, dar putem să spunem că nu ne-am întrebat măcar o singură dată dacă Dumnezeu ne ascultă?

Sunt acele clipe în viață în care dai de gropi, cert e că acolo unde dai peste o groapă te afunzi de tot, și după ce ieși dai de alte gropi. O groapă nu vine niciodată singură. În acele clipe nu știu cum se face că Dumnezeu pare pierdut pe undeva și atunci când te vezi singur te întrebi: Oare Dumnezeu mă ascultă? Aude El glasul meu?

Da, Dumnezeu aude. Dumnezeu este atotputernic, atotcunoscător. Știe ceea ce ai în gând, știe ceea ce vrei să scoți pe gură încă de dinainte ca tu să o știi. Dumnezeu te aude. Dumnezeu te ascultă. 

El nu trece pe lângă tine nepăsător. Dumnezeu ascultă, ascultă chiar și atunci când tu taci, pentru că El știe să îți asculte și inima, El știe să îți asculte gândurile, cuvintele și chiar și șoaptele. 

Așadar, Dumnezeu ascultă, și atunci cum se face că lacrimile continuă să curgă pe obrazul nostru iar gropile nu se termină? Te trezești că i-ai cerut ceva Lui, iar El ți-a dat cu totul și cu totul altceva, sau nu ți-a dat nimic. Apare o altă îndoială...Oare Dumnezeu răspunde? 

De auzit aude El, dar oare își face timp să îți răspundă? 

Da, Dumnezeu răspunde. Problema noastră, a oemenilor este că de multe ori nu îi înțelegem răspunsurile. Dumnezeu nu se prezintă la tine în mod direct să îți zică, da, nu sau alte răspunsuri, de cele mai multe ori răspunsurile Lui sunt dificile pentru noi...

Câteodată este nevoie să ai  acel gram de credință pentru ca să îi poți vedea răspunsul și asta pentru că Dumnezeu poate să îți răspundă prin orice. 

Dumnezeu îți poate răspunde printr-o melodie, printr-o poezie, printr-un verset, printr-un articol de pe blog, prin cuvintele ce le scoate un om pe gură, poate chiar prietenul tău...

Dumnezeu vorbește și prin murmurul ploii.

Tocmai asta este problema, ne așteptăm uneori ca Dumnezeu să ne vorbească în cine știe ce mod fără să ne dăm seama că de fapt, răspunsul Lui se află chiar în fața noastră.

 Dumnezeu ascultă, Dumnezeu răspunde, trebuie doar să privim prin ochii credinței.

Caut în necunoscut...

Sursă imagine: fericire.info

Suntem oameni, suntem schimbători. Uneori ne dorim ceva iar alteori ne dorim altceva. Alergăm în fiecare zi în această cursă numită viață. Unii dintre noi au un scop bine definit, un țel, niște principii în timp ce alții zăbovesc și se întreabă ce sens are viața.
Știu că atâta timp cât credem în Dumnezeu continuăm să ne spunem că scopul nostru nu se limitează doar în a trăi pe acest pământ, că dincolo de toate acestea ne așteaptă El, cel care ne-a promis că ne va pregăti un loc acolo sus, în cer dar, care este scopul nostru aici?

Vreau să sap mai adânc, să sar peste ideea cum că scopul nostru este să trăim în așa fel încât atunci când vom părăsi această lume să putem fi împăcați cu noi și cu El. Vreau să mă uit după acel ceva unic care îi este dat fiecărui om, poate îl pot numi destin sau încredințare. Vreau să caut un talent sau ceva prin care viața să arate altfel.

Poate că mă uit după scopul vieții mele...
Sap în mine.
Caut în necunoscut.
Îmi doresc să ajung undeva, dar nu știu încă unde și în ce fel.

Fiecare dintre noi este așezat undeva, e ca un puzzle, fiecare piesă are un loc anume. Putem spune că viața este puzzle-ul creat de Dumnezeu iar noi, oamenii, suntem piesele. Cu toții ne potrivim undeva, astfel încât în ansamblu formăm un întreg dar, eu nu mi-am găsit pătrățica. Nu am găsit acel loc gol în care piesa mea se potrivește perfect.

Rătăcesc.
Mai rătăcește cineva, sau doar eu?

Caut în necunoscut, poate mă găsesc pe acolo...

Nu există ”nu pot” ci doar ”nu vreau”

Sursă imagine: www.artistu.ro

În clasa a-5-a, a-6-a aveam un profesor de matematică care obișnuia să spună: ”Nu există nu pot, ci doar nu vreau”.
Era enervant să ți se spună așa în momentul în care tu nu înțelegeai matematica și chiar nu puteai, dar, lăsând matematica deoparte, cred că în viață se întâmplă la fel.

În viață chiar nu există nu pot, pentru că oricine vrea poate. E drept că unele lucruri le implică pe altele și totul se complică, viața e mult mai grea decât o un exercițiu la matematică. De am avea o formulă magică poate multe s-ar schimba, dar cine spune că nu avem?
Noi suntem! Noi suntem propria noastră formulă magică, trebuie doar să ne trezim dimineața, să ne privim în oglindă și să ne spunem: ”Pot s-o fac! Vreau s-o fac! Am s-o fac!”.

Nu zice nimeni că în secunda următoare totul se va aranja de la sine, dar, așa cum spune una dintre prietenele mele, trebuie să muncim ca să ajungem acolo unde ne-am propus și e mult de muncă. Însă dorința este cea care dă startul.

De peste tot se pornește de jos, nu îți va oferi nimeni succesul pe tavă, dar din momentul în care îți spui că nu există nu pot, te poți trezi făcând ceva.

Într-o altă ordine de ide, totul este posibil când El este de acord cu planurile tale!

Recenzie - Intimidare de Penelope Douglas

Sursă imagine:www.faramiere.ro

De ceva timp mi-am spus că am luat o pauză prea mare de la citit, așa că am început să răsfoiesc cărțile din nou, însă de data aceasta mi-am propus să vă las și vouă un pic din ele.

Romanul ”Intimidare” scris de Penelope Douglas ne prezintă viața unei fete pe nume Tatum care ajunge să își vadă cel mai bun prieten din copilărie cum se transformă în ultimul om peste care și-ar dori să dea.
Când am deschis cartea și am citit primele pagini, am dat peste un băiat care este chiar josnic în fapte. El nu face decât să o rănească pe Tatum și să o umilească în cele mai urâte moduri posibile, așadar, primul gând pe care l-am avut, a fost: o  nu, nu el.
Nu vă spun mai multe, vă las pe voi să descoperiți povestea dintre ei.

Ce mi-a plăcut: 
Din clipa în care am deschis cartea nu am mai putut să o las din mână. Îmi venea să citesc încontinuu, am citit chiar și la lumina telefonului în miez de noapte.
Mi-a plăcut cum au fost descrise și prezentate personajele principale.

Ce nu mi-a plăcut:
Finalul se lasă cam mult aștepat.
Paradoxal, Jared o iubește pe Tatum dar totuși se transformă în cel mai mare coșmar al ei doar pentru ca să își descarce furia pe cineva, mi se pare un pic tras de fir. Nu cred că poți răni timp de câțiva ani o persoană pe care se presupune că o ții doar pentru tine și o consideri a ta.

Ce mi-ar fi plăcut să găsesc:
Mai multe citate.
Să fie pus mai mult accent pe unele sentimente și scoase unele dialoguri, chestii care nu își aveau rostul.

 Citate:
”Să-ți îngădui să fii vulnerabilă, nu este întotdeauna o dovadă de slăbiciune. Câteodată poate fi o decizie conștientă, ca să ajuți cealaltă persoană să iasă de sub carapace.”

”Dacă te prefaci că nu-ți pasă, nu înseamnă că te eliberezi”

Ce aș putea reține și învăța din această carte?
Dacă oamenii la care ții și de la care ai așteptări îți întorc spatele tu ar trebui să continui să-i tratezi cu iubire, pentru că undeva în ei mai există speranță, pentru că ei sunt doar răniți și nu pierduți. Oricât de rău ar fi totul, poți continua să mergi mai departe.

Notă: 4/5

Curaj, soldat! Țara viselor te așteaptă!

Sursă imagine:www.voluntaryarts.org

Acest articol vreau să îl dedic unor prieteni: Alina, Florin, Mălina, Denisa, Genta și tuturor celor ce cred în vise, și au un vis, inclusiv mie!

Câteodată am impresia că zilele trec degeaba. Privesc pe geam și îmi zic că nu am făcut altceva decât să pierd timpul. Dar  zilele nu trec niciodată degeaba. În fiecare zi facem ceva diferit, în fiecare zi suntem altfel, suntem noi persoane, pentru că fiecare zi ce trece ne duce către acel ”mâine”, către acel viitor la care uneori sperăm.
Ziua de azi ne-a făcut să fim mai departe de ziua de ieri și mai aproape de ziua de mâine. Ziua de azi nu s-a scurs degeaba, ci ne-a mai urcat o treaptă în calendarul dorințelor. Ziua de azi ne-a apropiat de visul nostru de ieri.

Știu că viața e nedreaptă, știu că după atâtea furtuni, după atâta așteptare este cam greu ca să vedem soarele...
Știu și că uneori soarele nici măcar nu există, nu se vede. Dar mai știu și că noi înaintăm și pe furtună, zilele trec indiferent de vreme, de pericole, iar visele noastre sunt undeva pe un munte. Fiecare zi este o țintă și pe măsură ce o parcurgem, ne îndreptăm către acel munte al dorințelor.
Eu am un vis, tu ai un vis, fiecare avem câte un vis, iar visul nostru se poate realiza.
Fie că este vorba despre ceva mare sau ceva mai mic, fie că este vorba despre ceva ce doar tu știi sau știe toată lumea, vistul tău se poate realiza.

Știți că muntele dorințelor nu este niciodată în mișcare?
El stă pe loc. Noi suntem cei care mergem către el și mergem încontinuu. Când obosim, avem impresia că muntele s-a depărtat de noi, dar de fapt el e tot acolo, iar distanța pe care o avem de parcurs este chiar mai mică, așadar ce ne împiedică?

Amintește-ți: azi ești mai aproape de visul tău decât erai ieri. Mâine vei fi mai aproape decât erai azi...poimâine...și tot așa, până cânt într-o zi te vei trezi că atingi muntele.

Curaj, soldat! Țara viselor te așteaptă!

Viața continuă să meargă...

Sursă imagine: oaripadeinger.wordpress.com

Se spune că viața este nedreaptă, pentru că la un moment dat totul se destramă.

M-am trezit într-o dimineață într-un pat străin. L-am verificat de două ori, dar, degeaba. Nu era al meu.
M-am trezit într-o zi, stând pe o bancă într-un parc. Toți aveau o persoană cu care să împartă totul. Eu eram singură.
M-am trezit într-o clipă privindu-mă în oglindă. Nu mai eram aceeași.

M-am întrebat de ce...și am pornit la drum în căutarea lucrurilor, oamenilor, amintirilor, locurilor ce le-am pierdut. Dar, totul a fost în zadar. Am găsit ce căutam, dar într-o altă formă, căci totul era schimbat.

Am trecut pe lângă locul căruia odată îi spuneam acasă. Avea o ușă străină, geamuri străine, iar înăuntru erau oameni străini. Am oprit primul trecător de pe drum și l-am întrebat: Ce s-a întâmplat ? Mi-a răspuns enervat: Nu știi? Locurile au continuat să existe și în lipsa ta...

Am trecut pe străzile care odată îmi purtau amintirile, străzile pe care odată călcam cu atâta bucurie. Le-am privit. Arătau la fel, dar erau atât de pustii...
Am întrebat piatra de pe drum: Ce s-a întâmplat? Mi-a răspuns scurt: Crezi că ești singura care a plecat de aici?

Am trecut pe lângă oamenii pe care i-am iubit. Oamenii cu care odată împărțeam totul. I-am privit și nu i-am mai recunoscut. Mi-au răspuns la privire. Salutul lor era rece, tonul distant. Îmbrățișarea trăda dorul...
I-am întrebat: Ce s-a întâmplat? Mi-au răspuns pe rând, același lucru: Nu știi? Noi am continuat să ne trăim viața în lipsa ta.

Am plecat întristată, mi-am dat seama că nu mă mai regăsesc acolo....

Timpul a stat undeva pe margine și a văzut totul.
Apoi s-a apropiat de mine și mi-a vorbit.
Ce e cu fața asta? Nu știi că locurile ce rămân libere se ocupă? Nu știi că oamenii găsesc înlocuitori? Nu știi că viața continuă să meargă și în lipsa lucrurilor pe care le-ai pierdut?

Ba da, i-am zis eu., privind în urmă. Știam. Dar nu credeam că va durea atâta timp...

Cu timpul, doare chiar mai tare.

Prinţul, prinţesa, broscoii şi broscuţele

Sursă imagine:www.realitatea.net

În 2012 am avut un articol intitulat: "Nu săruta broscoi, treci direct la prinţ!", m-am gândit însă că nu am accentuat foarte mult înţelesul acelui cuvânt prinţ.

Ştiu că toate fetele visează la un prinţ frumos, acum sărim şi noi peste partea cu acel cal alb, probabil că ne dorim unul cu maşină, calul nu mai e chiar la modă, corect?
Şi de ce să nu recunoaştem că şi băieţii visează la o prinţesă care dacă se poate să fie şi foarte, foarte frumoasă sau cum se zice în zilele noastre "bună".

Dar, câţi dintre doritorii unui prinţ sau a unei prinţese s-au gândit să ofere o definiţie acestor cuvinte?

Să începem cu prinţul. Ne-am legat atât de mult de partea în care prinţul vine călare pe acel cal alb şi îşi salvează prinţesa încât am uitat să ne uităm la virtuţiile lui.
Când spunem "prinţ" probabil că ne gândim la un bărbat fermecător, cu avere, un adevărat cavaler, când de fapt, prinţul din zilele noastre este un om simplu.
Prinţul din zilele noastre s-ar putea să fie chiar sărac.
Ideea de prinţ aduce cu sine nişte atribuţii. Putem observa până şi în desene animate că un prinţ întotdeauna are obligaţii, aşadar prinţul este un om serios, responsabil, matur.
Pe de altă parte, prinţul întotdeauna, nu ştiu cum se face, dar este singur şi îşi caută o mireasă. Aţi găsit voi vreun prinţ care să fie căsătorit, să aibă undeva prin castel o femeie care să îl strige: "iubitule" şi vreo doi prichindei care să îl strige : "tati"? Sunteţi sigure că e vorba de prinţul vostru? Mai gândiţi-vă odată! Prinţul e singur.
Dacă ne uităm atent o să observăm că prinţul are un suflet bun şi este modest. Niciodată nu îi asupreşte pe oamenii ce sunt sub conducerea lui ci întotdeauna îi ajută. De asemenea, este bine cunoscut faptul că prinţul, după cum am menţionat mai sus, îşi caută o mireasă. Vai, de mine! Dar, asta vrea să însemne că nu e deschis pentru relaţii de doar o noapte, sau spre alte relaţii de scurtă durată?
Dacă ai dat peste aşa un prinţ, care nu are gânduri serioase cu tine, s-ar putea să fi întâlnit de fapt un broscoi deghizat.
Prinţul are onoare, îşi respectă cuvântul dat. Nu îşi permite să te inducă în eroare prin promisiuni false.
Ultima virtute şi cea mai importantă dintre toate, este că prinţul ascultă de Rege.

Să continuăm cu prinţesa.
Când spun prinţesă, bărbaţii probabil se gândesc la o femeie frumoasă, inteligentă şi mai ştiu eu cum îşi doresc ei, dacă se poate să aibă şi avere, de ce nu?
Prinţesa din zilele noastre s-ar putea să fie săracă şi nu chiar izbitoare la frumuseţe.
Dacă ne gândim la prinţesele din desene, ne vom putea da seama că o prinţesă este mereu umilă, modestă, sinceră. Ştiţi bine ce au păţit acele prinţese care au fost cu nasul pe sus, şi au umblat după avere. Aşa-i, au rămas singure!
O prinţesă veritabilă este umilă. Întotdeauna pleacă de undeva de jos, sau chiar şi dacă trăieşte deja într-un palat, are inima plină de bunătate. Aşadar, dragilor, dacă aţi dat cumva peste o femeie ce umblă doar după avere şi este chiar zgârcită, aveţi grijă, s-ar putea să fie o broscuţă deghizată în prinţesă.
Ce altceva putem observa?
Rare sunt acele prinţese care au sărutat broscoi. În marea majoritate a cazurilor prinţesele şi-au aşteptat cu răbdare prinţul, şi au răspuns cu da, la destinaţia căsătoriei. Nu ştiţi voi că fiecare poveste se termină cu o nuntă care durează nu ştiu câte zile? Aşadar dacă aţi dat peste o prinţesă care e dornică să vă accepte provocările de doar o noapte, două, trei, aveţi grijă, s-ar putea să fie doar o broscuţă...Dar, şi voi, ce fel de prinţi mai sunteţi dacă faceţi astfel de provocări?
Prinţesa este o fată finuţă, are un limbaj demn de o fată. Nu se aud înjurături sau alte cuvinte porcoase din gura ei, la fel cum nu ar trebui să se audă nici din gura unui prinţ.
La fel ca şi prinţul, prinţesa se pune în serviciile oamenilor pe care îi conduce, şi ascultă de Rege.

Acum că am terminat de scris, acest articol kilometric...ia gândiţi-vă. Suntem noi, o prinţesă/ un prinţ? Merităm noi o prinţesă / un prinţ?

P.S. Aveţi grijă la broscoi şi la broscuţe. Ei umblă cam peste tot, cum faci doi paşi, nici bine nu scapi de unul şi dai de altul.

Dragostea în zilele noastre

Sursă imagine: www.sfnectariecoslada.ro

Ştiu că în zilele noastre este cam greu să mai crezi în existenţa unui suflet pereche.
Dar, de ce ne-ar mira asta?
Se aud atâtea poveşti reale despre divorţuri, familii destrămate. Există atâtea inimi frânte încât, să fim serioşi, cine ar putea spune că există suflete pereche?
Nu numai că existenţa unui om care să fie făcut special pentru fiecare dintre noi este greu de crezut, dar mai nou, nici măcar în dragoste nu se mai crede.

Adevărul este întotdeauna undeva la mijloc.

Adevărul este că există suflete pereche, şi asta e datorită faptului că Dumnezeu are câte o persoană potrivită pentru fiecare. Nu va fi întotdeauna o cale uşoară să ajungi la acea persoană, nu mereu este vorba de acea "dragoste la prima vedere", sau de scântei care izbucnesc din prima. Uneori acel suflet este tocmai persoana la care te aştepţi cel mai puţin, sau este acel străin care apare în viaţa ta când nici măcar nu te gândeşti.

Adevărul e, că există dragoste adevarată. Şi nu, nu e vorba de dragostea din filme, cea care prezintă totul într-o perfecţiune cu un el care e un romantic în adevăratul sens al cuvântului şi are grijă mereu de ea să o surprindă cu tot felul de chestii. Şi, nu, nu e vorba de o ea care dă mereu peste bărbaţi arătoşi. De cele mai multe ori dragostea adevărată se lasă aşteptată. Ea trebuie să renască din partea celor două suflete.
E vorba de dragostea care are răbdare să cunoască, să înţeleagă, să ajungă în sufletul celuilalt. E vorba de dragostea care trece de ambalaj şi prejudecăţi. Dragostea care nu se spulberă după ce fluturaşii dispar sau el uită să o scoată la o întâlnire în care să o surprindă cu ceva.

Toţi căutăm dragostea. Dar cel mai rău este când  inimile noastre ajung să fie sfâşiate din cauză că ne oferim inima pe tavă persoanelor nepotrivite. E trist faptul că ajungem să iubim, să ne dăruim persoanelor care nu sunt sufletele noastre pereche, iar apoi ajungem să regretăm. Credinţa noastră în dragostea adevărată, într-un om făcut special pentru noi, se spulberă pe măsură ce ne dăruim inima unor persoane nepotrivite.

De altfel cum se traduce cuvântul "dragoste" în ziua de azi?
E acea întâlnire care are loc întâmplător într-un bar unde el o agăţa pe ea sau ea pe el şi se trece direct la pasiune, sex?
E acea întâlnire care are loc la şcoală în care ea îl vede pe el şi suspină pe coridoare pentru că el habar nu are că ea există, apoi suferă cu gândul va rămâne mereu singură?

Definiţia care i se dă acestui cuvânt în zilele noastre e greşită.
Dragostea adevărată înseamnă sacrificiu. Dragostea adevărată înseamnă să te dăruieşti pe tine.

Adolescenţilor le spun să aştepte. Dragostea are momentul ei.

Pe de altă parte, dragostea trebuie întreţinută, de noi. E ca o flacără care se poate stinge oricând dacă nu avem grijă. Multe căsnicii se termină cu divorţuri tocmai din această cauză.

Viața din spatele unor gratii

Sursă imagine: visecolorate14.blogspot.com

Viața nu va fi niciodată frumoasă dacă te vei uita mereu la ea din spatele unor gratii.

Asta facem noi de multe ori. Ne punem pe ochi o pereche de ochelari care conțin gratii și prin care se vede totul alb-negru iar apoi privim lumea.
Vedem răsăritul, apusul, vedem florile, munții, apele, dar, toate trec pe lângă noi de parcă nici nu ar fi.
Vedem oameni. Le auzim poveștile, le spune și altora dar niciodată nu ne oprim să le analizăm. Întotdeauna luăm partea negativă din tot. Ne este frică să visăm, să ajungem undeva mai sus decât treapta pe care suntem acum. Ne este frică să credem, să trăim...
Vedem ecranul mare al televizorului sau al monitorului și avem impresia că doar în filme și în povești totul este frumos.

Știți că de multe ori am luat fraze din povestea mea de viață, de dragoste și mi le-am imaginat pe un ecran ? Știți că am avut impresia că seamănă atat de bine cu acea poveste perefectă de dragoste? Dar, apoi am relizat ceva. În viața reală, poveștile adevărate de dragoste, sau de orice fel, sunt la de frumoase, pentru că filmele sunt inspirate de noi, de trăirile noastre. Știți însă ce m-a întristat? În filme se prezintă mereu acea variantă frumoasă și scurtă a poveștii, pe când în viața reală dragostea întmpină furtuni, greutăți și tot așa.

Viața noastră ar putea fi mai frumoasă dacă am înceta să ne oprim privirile doar pe părțile ei rele, doar pe necazuri și probleme.

Mi s-a mai spus și că sunt naivă. M-am enervat atunci, dar mă bucur acum. Pentru că, da, vreau să fiu naivă dacă asta înseamnă să cred că Dumnezeu poate face orice. Da, vreau să fiu naivă dacă asta înseamnă să pot vedea în propria mea poveste de dragoste mai mult decât un film demn de Hollywood. Da, vreau să fiu naivă dacă asta înseamnă că încă am planuri să urc mai sus, indiferent de cât de greu îmi pare...

Nu e rău să fii naiv, să crezi că poți face ceva. că poți ajunge undeva. E rău însă, să stai mereu cu acei ochelari prin care se vede alb-negru, pe ochi și să îi asculți pe cei care îți spun : ”nu poți”.
E rău să ai un Dumnezeu atât de mare și să crezi că nu îți poate oferi nimic!

Viața nu va fi niciodată frumoasă dacă te vei uita mereu la ea din spatele unor gratii.

Miracole trimise de Dumnezeu

Sursă imagine:www.rogradini.ro

De multe ori când aud cuvântul ”minuni” mă gândesc la lucrurile mari pe care le poate face Dumnezeu și nu cred că sunt singura care face asta. 

Minunile, miracolele ne duc cu gândul către ceva aparent imposibil, ceva greu de realizat...

Nu zic că nu există astfel de minuni, dar am stat și m-am gândit. 

Este posibil ca din cauza faptului că ne așteptăm la minuni mari, uriașe să le ignorăm pe cele mici?

Un miracol poate însemna acel bănuț pe care l-ai câștigat astăzi cu atâta ardoare, e un miracol pe care Dumnezeu îl face pentru tine.

O minune poate însemna acel om care deși este într-un căruț cu rotile sau nu poate auzi totuși, continuă să zâmbească.

Un miracol poate fi simplul fapt că astăzi ai privit pe fereastra casei tale și ai văzut un apus de soare.

Oare atunci când ne așteptăm la minuni ne gândim la noi înșine? La inima noastră care bate și pompează sânge neîncetat...

Oare atunci când spunem că minunile nu există, ne gândim la toate acestea? 

Poate suntem prea obișnuiți cu tot ce se întâmplă zilnic pentru noi, ca să mai putem să observăm, că toate acestea, nu sunt decât, miracole, minuni, trimise de Dumnezeu.