Versetul zilei

Thursday, September 29, 2016

Purtăm zdrențele lumii

Sursă imagine: google.ro

Știu că ți-ai pus o mască și că ai dat la o parte orice urmă de sentimente, cunosc răceala ta. Vreau să îți dai masca jos.

Nu pot. Am muncit prea mult la ea...

Vreau să îți ating inima, să îți înconjur sufletul cu iubire. Cândva mi-ai spus că vrei o îmbrățișare mare de la Mine, sunt gata să ți-o dau. Ce te reține acum?

Eu...Nu pot.

Sunt aici, Te aștept.

Purtăm măști în fiecare zi cu noi.
Purtăm măști atunci când zâmbim dar sufletul ne plânge, purtăm măști atunci când ascundem ceea ce simțim de fapt și pozăm în ceea ce trebuie sau în ceea ce are nevoie omul din fața noastră.

Nu suntem sinceri, nu suntem deschiși, dar asta nu ne deranjează. Ne place să fim niște străini, să trecem unii pe lângă alții fără să ne dăm bună ziua și fără să ne privim, pentru că fiecare are viața lui la fel cum noi o avem pe a noastră. Suntem bine așa. Suntem bine pe cont propriu.

Trăim într-o bulă de balon. În fiecare zi alergăm spre țelul nostru, strângem tot ce putem și ne continuăm drumul. Nu ne uităm la cei de lângă noi pentru că nu ne pasă. E dureros? Poate, dar e adevărul.

Ne urmărim visele iar asta e bine, de ce nu ar fi? Pășim pe drumuri prăfuite, ne dăm toată silința pentru a fi siguri că ajungem acolo unde ne-am propuș și reușim, dar suntem mai goi ca niciodată.

Ne dezbrăcăm sufletul de tot ce are el mai bun și mai frumos, doar pentru a putea purta zdrențele lumii. Suntem niște cerșetori care au impresia că au parte de comori. În goana noastră după toate lucrurile nu realizăm că de fapt nu adunăm nimic, căci tot ce am strâns se duce.

Purtăm zdrențele lumii și ne place. 

Saturday, September 17, 2016

Într-o zi ai dispărut

Sursă imagine: deviantart.com

N-am crezut că într-o zi vei pleca, că drumul nostru se va despica ca din senin în două, că norii vor aglomera cerul pentru câteva secunde și stropi mari de ploaie vor cădea la pământ.
N-am crezut că ne vom transforma în doi străini, în niște pasageri anonimi care circulă pe aceleași rute dar privesc în direcții diferite.
N-am crezut, dar acum știu.

Într-o zi ai dispărut. Și te-am căutat, te-am strigat și m-am sfărmat în bucăți de dragul tău, dar tu, nu te-ai mai întors.

Am sperat să privești în urmă, să privești spre mine, spre cerul întunecat, spre marea albastră, spre valurile înspumate...dar tu ai continuat să înaintezi.

M-a durut sufletul, iar apoi mi-a trecut. Pentru că vezi tu, toate trec cu timpul iar amintirile se șterg. Orizontul e liber. Sufletul e liniștit, e o liniște înebunitoare, ca după furtună.

Te-ai dus și ai luat cu tine stelele, eu am rămas cu cerul, gol. Și acum...și acum ce fac?

Continui. Fără tine.

Friday, September 16, 2016

Caută pe cineva


Sursă imagine: jenskiymir.com

Fă-ți o listă, imaginează-ți cum ai vrea să fie persoana cu care te-ai vedea petrecându-ți întreaga viață, mi-a spus cineva odată.

Nu mi-am dat seama pe atunci cât de important este acest lucru, aveam să aflu mai târziu că contează să ai în minte creionat portretul celui/celei pe care ți-l/ți-o dorești lângă tine.

Căută pe cineva pe care să te poți baza, caută o persoană care știe să fie responsabilă, o persoană care e sinceră și nu se teme de decizii.
Caută o persoană cu suflet mare, care e gata să ajute, o persoană care știe să te prețuiască, care poate pune nevoile tale mai presus decât nevoile ei.
Caută o persoană deschisă, transparentă care deși a fost rănită nu se teme să mai acorde o șansă și să își deschidă sufletul în fața ta.
Caută pe cineva care e dornic să îți cunoască povestea iar mai apoi să te respecte, o persoană care nu te judecă, care îți înțelege pasiunile și le susține. 
Caută o persoană care iartă, o persoană care se comportă frumos cu toți cei din jurul ei nu doar cu tine.
Caută pe cineva care ți se potrivește, cineva care te completează, cineva care se aseamănă și în același timp se diferențează de tine. 
Caută pe cineva cu care poți vorbi despre orice întruna. 

Caută persoana cu care te-ai vedea petrecându-ți întreaga viață și nu doar câteva luni, gândește-te cam cum ai vrea să fie. 

Am lăsat la urmă ce era mai important, caută persoana care îl are pe Dumnezeu în inimă. :)

Ne lăsăm duși de val, nu gândim în termeni de viitor de cele mai multe ori când începem ceva, într-un fel e bine pentru că lucrurile nu trebuiesc grăbite, dar totuși, ne-am putea creiona acel portret, acea listă în minte și am putea să observăm dacă persoana cu care ne întâlnim are măcar ceva de pe ea. 

Cu siguranța că nu ne va împlini nimeni lista complet, să nu uităm că suntem oameni, suntem supuși greșelilor, dar, totuși, unele lucruri sunt chiar importante și sunt oameni care chiar le posedă.

P.S. Și amintește-ți să fii și tu ceea ce cauți în alții :)