Versetul zilei

Sunday, November 22, 2015

Iubim totul de Crăciun, dar nu îl iubim pe Dumnezeu

Sursă imagine : www.history.com

Stăteam pe facebook și mă uitam la ce au mai postat unul și altul și brusc ceva îmi stârnește curiozitatea, mă uit bine și scrie, principalele motive pentru care iubim Crăciunul:
iubim ninsoarea, iubim mirosul de portocale, iubim sarmalele, iubim plimbările în zăpadă, iubim săniușul, iubim mirosul de brad, iubim decorațiunile magazinelor și lista continuă dar eu caut cu privirea ceva și nu găsesc. Se termină pozele cu aceste mesaje și îmi zic: oau, iubim totul, dar nu-L iubim pe Dumnezeu.

Nu știu ce rost mai are Crăciunul din moment ce noi suntem în fiecare an undeva pe lângă el. Nu știu de ce nu facem din toată iarna o sărbătoare, pentru că brad avem în fiecare iarnă, decorațiuni se găsesc la magazin, de nins, ninge, portocale avem, săniuțe și alte chestii există, și atunci ce ne oprește?

Aaa, stai, Hristos s-a născut doar o dată! Aste e problema.

Mă uit cu tristețe la tot ce oamenii numesc Crăciun, mă uit cu tristețe la colindele ce cu greu mai pot fi numite așa acum, mă uit cu tristețe la decorațiuni și la toate, și asta pentru că iubim totul de Crăciun, dar nu îl iubim pe Dumnezeu, motivul principal pentru care Crăciunul există.

Avem astăzi ce sărbători pentru că Iisus, împărat al cerului a lăsat totul pentru a se naște pe pământ și să trăiască ca un om sărac, ca un om disprețuit, a plătit cu viața, s-a lăsat batjocorit pentru noi, ca să avem mântuire și nouă ne este greu până și de ziua Lui, să ne amintim de El?

Serios?

Nu am să pot uita niciodată întrebarea care mi s-a adresat într-o iarnă: dar de care colinde asculți tu, din alea creștine?

Da scuzați-mă că îndrăznesc să vă întreb, da există și altfel de colinde? Eu știam că un colind e un cântec ce se referă la Crăciun, la nașterea Domnului, așa că doar creștin poate fi.


Principalele motive pentru care iubim Crăciunul? Există doar unul. Hristos s-a născut să ne aducă mântuire, cum putem uita așa ceva?

Vai de noi!

Wednesday, November 18, 2015

Până moartea ne va despărți

Pentru cei care nu știu imaginea face parte din filmul Up. Vi-l recomand, este o animație superbă!

Până moartea ne va despărți, zicem noi, dar apoi începem să ne dăm seama că persoana de lângă noi începe să nu ne mai placă, că deja după câțiva ani și câțiva copii se ajunge la divorț.
Dacă se mai poate repara ceva? 
Dacă ar trebui să ne întrebăm unde am greșit și unde trebui corectat?
Cui îi pasă? Când altcineva ne taie calea, când avem parte de un nou început?

Nu contează cine suferă în urma noastră, nu contează ce răni lăsăm.

Uneori e necesară plecarea, înțeleg asta, nu sunt absurdă dar, de cele mai multe ori plecăm pentru că vrem. Plecăm fără să încercăm măcar să reparăm, uneori plecăm fără ca măcar să ne întrebăm unde am greșit.
Acele cuvinte, până moartea ne va despărți, încep să dispară atunci când ne acuzăm, când dăm vina pe celălalt.

Divorțul lasă răni. Divorțul doare. Nu pot să spun asta decât în postura unui om, care cândva a fost copil. Un om care și-a văzut părinții plecând pe căi diferite, chiar prea devreme. Poate dacă totul s-ar fi întâmplat mai târziu n-ar mai fi durut, dar ce mai contează acum?

Divorțul doare, așa că aș vrea să vă gândiți bine atunci când doriți să plecați, pentru că atunci decideți să vă lăsați copiii să fie crescuți de altcineva, să pierdeți amintiri, momente din viața lor, să provocați răni și să vă înstrăinați.

Vă spun eu, copiii știu. Copiii știu.

M-a sunat tata într-o zi. Aveam cred că între 12-13 ani și m-a întrebat de niște acte. În timp ce îi răspundeam la întrebare, ceva s-a rupt în mine. Am presimțit parcă ce se v-a întâmpla. Ai mei fuseseră despărțiți cu mult timp înainte de divorț, dar cu toate acestea inima mi s-a întristat. De ce? Pentru că acela a fost primul moment în care am rămas fără speranță. Până atunci am sperat că se vor împăca, că poate va veni o zi în care vom fi o familie, familia care nu am fost niciodată, dar acest lucru nu s-a întâmplat.

Până moartea ne va despărți sunt cuvintele care ar trebui să vă țină împreună, amintiți-vă de ele!

Sunday, November 15, 2015

Adulți suntem toată ziua


Sursă imagine: www.f64.ro

Te căsătorești și încă te mai uiți la desene animate? m-a întrebat cineva, cu ceva timp în urmă.
Da, i-am răspuns eu. 

Da, mă uit la desene animate. Doar pentru că am devenit adult și am intrat în această a lume a seriozității nu înseamnă că nu îmi pot permite din când în când să fiu copil. Da, am momente în care mă comport ca un copil și mă bucur de toate, inclusiv de bomboane și ciocolată la fel cum am momente când sunt serioasă și mă gândesc la neajunsurile vieții.

Mie nu mi-a fost rușine să mă joc pe afară cu copii mai mici chiar și când eram deja o adolescentă. În fiecare vacanță de vară mergeam la bunica,(aș merge și acum dar nu prea îmi mai permit, pentru că bunica mea e în celălalt capăt al țării....) și mă întâlneam cu verișorii mei care erau mai mici decât mine, unii cu mai mult alții cu mai puțin și ne întâlneam cu alți copii de pe stradă și ne jucam cu mingea și tot felul de alte jocuri. Ăla era paradisul meu.

Aș vrea să cred că indiferent de câți ani voi avea mă voi putea juca, aș vrea să cred că și pe la o vârstă înaintată mă voi uita la desene și mă voi bucura pentru o bomboană primită.

Nu zic că viața trebuie să fie doar cu jocuri și copilărie, nu, dar mă doare să văd oameni care uită să mai copilărească. Oameni care au impresia că dacă te căsătorești, sau ai o vârstă nu mai ai voie să te joci, să râzi și te uiți la desene. Oameni care spun că aceste lucruri sunt doar pentru copii.

Eu zic că copilăria ne ține în viața. Copilăria ne amintește de o perioadă în care totul era posibil, de perioada în care eram naivi și buni. Copilăria e o parte a vieții noastre, ea ne dă energie, nu ar trebui să o lăsăm deoparte doar pentru că am crescut.

Adulți suntem toată ziua, cine zice că măcar o oră pe zi, nu putem fi copii?

Saturday, November 14, 2015

Cât de măreț este Dumnezeu!

Sursă imagine: www.chrisduran.com.br

Priveam astăzi cerul și mă minunam. Era atât de frumos încât nu puteam să nu mă gândesc la cel ce l-a creat. Stăteam și ziceam în gând, cât de măreț este Dumnezeu.

Privesc uneori natura doar în poze și văd cum izvorăște din ea frumusețea, frumusețea lui Dumnezeu, care a făcut ca pământul, care deși este o casă temporară pentru noi să fie splendid.

Dacă tot ceea ce ne înconjoară este frumusețe, dacă noi înșine suntem plăcuți la înfățișare mă gândesc oare cât de frumos ar trebui să fie Dumnezeu...

Trăiesc cu gândul că într-o zi îl voi întâlni și voi sta față în față cu El nu știu ce gânduri mi-ar da târcoale atunci, ce i-aș putea spune, dar în această zi de noiembrie, vreau să îi spun că privesc cerul și mă bucur, privesc norii, stelele și zarea albastră și nu pot decât să exclam măreția Lui!

Măreț este Dumnezeu pentru tot ceea ce a făcut și face, pentru dragostea pe care a pus-o în noi și
pentru toate lucrurile care ne înconjoară.

Noi, oamenii, construim case, facem mașini, inventăm lucruri și ne bucurăm. Suntem mulțumiți și mândri de ceea ce realizăm și cu toate acestea, oricâte eforturi am face nu am putea vreodată să îl ajungem pe Dumnezeu, care e meșterul suprem.

Dumnezeu a crea lumea și apoi ne-a dat nouă suflare de viață, iar eu nu pot să nu mă bucur și să nu mă minunez de creația Lui!

Friday, November 13, 2015

Micuța Mini

Micuța Mini, a fost o cățelușă, cățelușa mea.

Mini a murit și m-am gândit că eu ar trebui să o amintesc. M-am gândit că ea nu ar trebui să fie uitată, pentru că deși pentru unii e poate doar un cățel, ea m-a făzut să zâmbesc.  M-a urmărit din momentul în care am intrat pe poartă și până în momentul în care am intrat în casă. A venit veselă când am strigat-o, pentru că s-a bucurat să mă vadă.  

O să îmi fie dor de ea. Dor de  felul în care își apărea mâncarea, pentru că deși era micuță era chiar foarte rea când venea vorba de mâncare. Era pofticioasă, așa ca mine. 

Mini a fost cățelușa mea și m-am gândit că nimeni nu a iubit-o mai mult decât am iubit-o eu, așa că o amintesc aici, ca atunci când timpul va trece, și poate voi uita de ea să citesc aceste rânduri și să mi-o reamintesc.

Cred că animalele iubesc mai mult decât oamenii, ar sta lângă tine mereu. 





Thursday, November 5, 2015

M-am îndrăgostit, acum ce fac?

Sursă imagine:acculturated.com

Era un băiat de care îmi plăcea în clasa a 9 a. Îmi plăcea pentru că era lângă mine, mă încuraja să dau tot ce e mai bun din mine și chiar să mă apropii de Dumnezeu. Era un băiat bun, dar nu era pentru mine, el era pregătit pentru altcineva. Mult timp am suferit după el. Oricât încercam nu puteam să îl uit.

Nu știu pentru ce sunt așa zisele „îndrăgosteli” dar cred că fiecare fată trece prin ele și cred că părinții ar trebui să deschidă acest subiect cu adolescenții, și să nu îl țină ascuns.

Pe când aveam 13 ani, mama îmi spunea că nu am voie să mă văd cu băieți. Nu am voie...cuvinte grele pentru mine, mai ales dacă îmi plăcea de cineva, și mai ales dacă acel cineva mă plăcea înapoi, acum sinceră să fiu, faza asta cu plăcutul înapoi nu prea a mers la mine, dar revenind, nu ai voie nu este o explicație. Nu, un adolescent are nevoie de mai mult decât aceste cuvinte.

Am fost și eu adolescentă odată și pot spune, în apărarea noastră că pur și simplu ni se întâmplă. Da, știu că nu trebuie să stârnim dragostea, căci dragostea are timpul ei. Dar, cum punem în aplicare asta, când apare un el, e frumos, deștept și  mai e și un bun prieten, cu alte cuvinte e băiat bun și dintr-o dată ți se schimbă viața, inima îți bate mai tare și începi să te gândești doar la el, cu toate că el nu a făcut altceva decât să îți facă cu mâna.

O, vai, mi-a făcut cu mâna, ce mă fac acum, îi fac cu mâna înapoi? Îi zic salut, sau să mă fac că nu am observat?

Da, da, mii de gânduri dau năvală în acel moment. Obrajii se înroșesc și lucrurile nu se opresc doar aici.

Așadar, ce e de făcut? Cum oprim dragostea? Cum ne dăm înapoi?

Nu prea știu cum, eu una nu am știut.

Însă ceea ce este important, părerea mea, este ca părinții, în special mamele când e vorba de fete și tații când e vorba de băieți, să își deschidă inima, să împărtășească povestea lor. Să nu spună, că persoana cu care s-au căsătorit a fost singura persoana pentru care au simțit ceva, nu, ci să spună și poveștile din adolescență, când poate le-a plăcut de cineva.
E important ca copiii să învețe valorile dragostei, contextul dragostei, timpul dragostei de la părinții lor.

Eu una, sper ca atunci când voi avea copii, și vor crește mari, să îmi amintesc de ceea ce am scris aici și să aplic, pentru că nimeni nu a aplicat pe mine, și aș fi avut nevoie ca cineva să aplice pe mine, aș fi avut nevoie, adolescentă fiind, să mi se zică mai mult decât ”nu ai voie”.

Wednesday, November 4, 2015

M-am rugat pentru tine astăzi

Sursă imagine:4mygodsglory.wordpress.com

A fost o zi, acum ceva timp în urmă, în care eram tristă, descurajată și fără speranțe. O prietenă mi-a dat un mesaj și acel mesaj spunea: m-am gândit că poate ai o zi grea și m-am rugat pentru tine astăzi.
De unde a știut? Nu avea de unde să știe, mă gândesc că a fost un gând pus de Dumnezeu.

E important să ne rugăm unii pentru alții. Pentru că uneori suntem căzuți și nu ne putem ruga noi, uneori ne-am dori ca cineva să vină și să ne spună: m-am rugat pentru tine azi.

Uneori mă întreb de ce se ruga Isus, până la urmă Isus era Dumnezeu, avea El nevoie de rugăciune? El se ruga, se ruga și se încredința Tatălui, asta înseamnă că cu atât mai mult noi astăzi trebuie să ne rugăm, pentru noi și pentru alții.

Era o frază care spune că ceea ce ne desparte de Dumnezeu este nici mai mult nici mai puțin decât o rugăciune.  Câte lucruri nu s-au întâmplat din cauză că noi nu ne-am rugat?
Dumnezeu ne-a spus să insistăm, să nu ne dăm bătuți, să ne rugăm din inimă încontinu, să nu ne oprim.

Rugăciunea ne apropie de Tata, rugăciunea este comunicarea dintre noi și El. Poate Dumnezeu a avut ceva să ne spună și noi nu i-am vorbit. 

Haideți să nu uităm de El, să nu uităm să îi vorbim atunci când ne dăm jos din pat dimineață, pentru că inima ne bate datorită Lui, putem merge datorită Lui. 
Să nu uităm să vorbim cu El pe drum, și oricând, să nu uităm să vorbim cu El când ne punem seara la culcare, căci ziua ce-a trecut tot El ne-a dăruit-o.

Haideți să spunem și noi cuiva: m-am rugat pentru tine astăzi!

Monday, November 2, 2015

Cum aș putea să regret

Sursă imagine: quotesgram.com

Mi-a trecut o întrebare prin minte: cum aș putea să regret că l-am întâlnit pe Dumnezeu?
Stăteam și mă gândeam la El, la toate lucrurile frumoase pe care le-a făcut în viața mea și la implicarea Sa, iar această întrebare a acaparat totul. Cum aș putea oare să regret prezența Lui în viața mea?
Nu aș putea.

Am întâlnit oameni supărați pe Dumnezeu, am văzut oameni care nu cred în El și oameni care s-au depărtat de El. Eu însă nu regret. Nu regret nici o clipă în care m-am plecat pe genunchi înaintea Lui să îi spun ofurile mele. Nu regret lacrimile pe care le-am împărtășit cu El. Nu regret nimic din ce a făcut în viața mea.
Uneori Dumnezeu mi-a zis nu. Mi-a tăiat speranțele și am fost tristă, dar mai târziu am înțeles că tot pentru binele meu a fost.

Că am împărtășit cu Dumnezeu vise, amintri și neputințe, nu regret.
Că a fost lângă mine când nimeni nu a fost. Că nu m-a alungat și mi-a vorbit, nu regret.
Că uneori mi-a zis nu, că uneori nu a făcut lucruri pe placul meu, nu regret.
Că i-am simțit prezența în fiecare secundă din viața mea, nu regret.

Moartea, a fost unul dintre lucrurile cu care a fost bombardat internetul în aceste zile. Nu credeam că va exista o zi în care  nu voi mai vrea să întru pe facebook, dar azi, mi s-a întâmplat. Azi nu am vrut să mai deschid facebook-ul pentru că nu mai voiam să dau cu ochii de oamenii răniți, nu mai voiam să aud de ei...
Și asta din cauză că m-au răscolit, m-au dat peste cap, mi-au amintit cât de fragilă este viața.

M-am gândit la mine. Mi-e frică de moarte, nu știu de ce dar moartea încă mă înspâimântă. Vorbeam cu cineva aseară și  îmi povestea despre un coleg de liceu, care a avut un accident de mașină tragic, totuși a scăpat cu viață. Îmi spunea că acel coleg îi povestise cu detaliu cum în cele câteva secunde și-a văzut întreaga viață în fața ochilor, în special regretele, lucrurile neîmplinte.

M-am gândit la mine, am încercat să mă pun într-o situație de moarte, m-am gândit la regretele mele și câteva chiar mi-au venit în minte...dar ce știu astăzi cel mai sigur, e ce nu regret, iar pe primul loc e Dumnezeu. Nu regret că l-am întâlnit pe Dumnezeu, sper să nu o fac niciodată.

Voi regretați?

Un ultim gând... e greu de crezut poate că Dumnezeu este în control atunci când are loc o tragedie, dar El este totuși în control și știe de ce.